Ce restricții impun autoritățile de Paște pentru limitarea răspândirii covid: fără petreceri, iar grupurile mai mari de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii sunt interzise

Ce restricții impun autoritățile de Paște pentru limitarea răspândirii covid: fără petreceri, iar grupurile mai mari de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii sunt interzise
Chiar dacă vom avea mai multă libertatea de mişcare în noaptea de Înviere, suntem obligaţi să ne supunem unor reguli şi restricţii încă în vigoare, precum:
Chiar dacă vom avea mai multă libertatea de mişcare în noaptea de Înviere, suntem obligaţi să ne supunem unor reguli şi restricţii încă în vigoare, precum:
1. Circulaţia persoanelor în afara locuinţei va fi permisă în intervalul 20:00-05:00, în perioada 1-2 mai, indiferent de rata de infectare din localitate, pentru a permite participarea credincioşilor la slujba religioasă de Înviere. Excepție fac persoanele care se află în izolare sau carantină.
2. Petrecerile sunt interzise, la nivel naţional, chiar dacă au loc în spaţii închise sau deschise. Cluburi, discotecile şi barurile sunt închise la nivel naţional.
3. Terasele restaurantelor sau cafenelele sunt deschise în funcţie de rata de infectare de la nivelul fiecărei localităţi.
4. Capacitatea de cazare a hotelurilor de pe litoral şi de la munte este limitată la 70%.
5 Este interzisă formarea de grupuri mai mari de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.
6. Circulaţia persoanelor într-o localitate carantinată este permisă doar pentru tranzitare.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 15:17 - Accident rutier grav în Cluj. Cinci persoane, încarcerate după ce două autoturisme s-au ciocnit violent -FOTO
- 13:59 - ANM a emis un nou Cod galben de vreme rea. Ploi abundente în jumătate din țară, ninsori și viscol la munte -HARTA
- 10:55 - Ce se va întâmpla cu Sfânta Lumină de la Ierusalim. Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte: ”Va fi probabil ca în perioada pandemiei”
- 15:45 - Televiziunea Poporului nu cedează: vocea românilor se face auzită. Transmisiune specială din SUA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











