Cine este fata schingiuită și arsă în troler? Cum încearcă anchetatorii să identifice victima

Cine este fata schingiuită și arsă în troler? Cum încearcă anchetatorii să identifice victima
Este o zi importantă în ancheta privind cazul tinerei ucise,
Este o zi importantă în ancheta privind cazul tinerei ucise, introduse într-o valiză și apoi incendiată pe un câmp dinte Ghimpați și Valea Plopilor.
Au trecut aproape trei zile de când valiza în care se afla tânăra ucisă a fost incendiată. Anchetatorii au audiat aseară doi martori în acest dosar, dar pistele pe care au fost conduși aceștia nu au fost concludente, susține purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, procuror Ioan-Adrian Alexe.
Anchetatorii vor să afle cine este tânără ucisă și incendiată într-o valiză iar astăzi va fi finalizat și portretul-robot al victimei.
Odată ce portretul va fi realizat, acesta este folosit la identificarea fetei și întocmirea cercului de suspecţi.
Trupul unei tinere a fost găsit în flăcări, vineri seara, într-o valiză lăsată pe marginea DN6, din judeţul Giurgiu. Necropsia a relevat faptul că victima a fost bătută până la moarte înainte de a fi incendiată.
Descoperirea macabră a fost făcută pe un câmp dintre Ghimpați și Valea Popilor. Poliţiştii au fost sesizaţi că este un incendiu, însă s-a descoperit, de fapt, un cadavru. Este vorba despre cadavrul carbonizat al unei femei în proporţie de 90%.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 11:40 - Veste cumplită înainte de Paște: Mii de români, dați afară! Val de concedieri masive în prag de sărbători
- 17:49 - Tragedia de la Midia. Familiile marinarilor dispăruți acuză erori grave: „Remorcherul nu era pregătit pentru această manevră!”
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











