Giurgiu. 800 de kg de tutun neprelucrat, ascuns printre saci cu ceapă, descoperit într-un microbuz

Giurgiu. 800 de kg de tutun neprelucrat, ascuns printre saci cu ceapă, descoperit într-un microbuz
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, într-un microbuz încărcat cu ceapă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, într-un microbuz încărcat cu ceapă, aproximativ 800 de kilograme de tutun neprelucrat.
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 17.00, polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui microbuz, condus de către un cetățean român, în vârstă de 54 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, ceapă ambalată în saci de tip plasă, din Bulgaria pentru România.
În urma controlului amănunțit efectuat, colegii noștri au descoperit, ascunși printre marfa transportată, 16 saci din plastic, de culoare neagră, care conțineau tutun neprelucrat.
S-a procedat la inventarierea acestora, rezultând aproximativ 800 de kilograme de tutun foi, pentru care șoferul nu deținea documente de proveniență.
Întreaga cantitate de tutun, estimată la o valoare de 56.000 lei, a fost ridicată de către polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
Cetățeanul român este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracţiunii de „producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 452, alin.1, lit. a din Legea 227/2015, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 21:14 - „Trump vrea retragerea din NATO, dar legea îi stă în cale: reacții dure din partea Congresului și aliaților
- 18:39 - Acciza la motorină ar putea fi redusă până la 15%: decizia finală, așteptată până vineri
- 17:56 - Rețea de șoferi de TIR, destructurată în Italia: mii de litri de carburant furați și vânduți la negru
- 17:30 - Cum își menține Viktor Orbán avantajul electoral: mecanismele puterii în Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











