Un tânăr în vârstă de 20 ani a fost reținut de polițiști și ulterior arestat, pentru 30 de zile, după ce a fost surprins în flagrant delict, în timp ce șantaja o minoră, cu publicarea unor imagini compromițătoare, pe o rețea de socializare.

Joi, 3 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bolintin Vale și Serviciului de Investigații Criminale de la Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu au surprins în flagrant delict un tânăr de 20 de ani, din orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu, în timp ce primea 500 de lei, de la o minoră, din comuna Roata de Jos, județul Giurgiu, pentru a nu publica pe rețelele de socializare fotografii și videoclipuri în care aceasta apărea în ipostaze compromițătoare.

Tânărul este bănuit că, în urmă cu aproximativ o jumătate de an, i-ar fi câștigat încrederea și ar fi determinat-o să-i trimită mai multe fotografii în care aceasta este surprinsă în ipostaze indecente. Intrând în posesia imaginilor, ar fi șantajat-o, spunându-i că le va distribui pe site-uri de socializare dacă nu-i va remite bani, în mod constant.

Tot la data de 3 iunie a.c., în baza mandatului de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Bolintin Vale și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, a fost efectuată o percheziție la domiciliul bărbatului, de unde au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 telefoane mobile, 5.900 de lei și un contract de amanet privind un lănțișor din aur, pe care acesta l-ar fi primit de la minoră.

Tânărul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de șantaj, fiind dispusă măsura preventivă a reținerii pe 24 ore. Astăzi, 4 iunie, instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAu fost reluate acțiunile de dezinsecţie terestră
Articolul următorCampania de vaccinare în mediul rural merge greu. Cine trebuie să se implice, ne spune premierul Cîțu