Giurgiu. Tânăr depistat la volan, băut şi fără permis de conducere

Giurgiu. Tânăr depistat la volan, băut şi fără permis de conducere
Polițiștii de ordine publică, din cadrul Poliției Municipiului Giurgiu au depistat aseară, în jurul orelor 23.15, pe strada Ramadan din municipiul Giurgiu, un tânăr de 25 ani, din comuna Stănești, în timp ce conducea un autovehicul, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.73 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând să fie condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 14:42 - Grindeanu îi dă un ultimatum lui Bolojan: "Dacă mâine nu ajungem la o soluție vom retrage miniștrii PSD din Guvern"
- 14:37 - Explozie devastatoare într-o locuință din Brăila: un bărbat are arsuri pe 80% din corp după ce a încercat să aprindă aragazul
- 11:58 - Iranul refuză „masa predării” a lui Donald Trump: „Avem noi cărți pe câmpul de luptă”
- 11:54 - România, lovită de o răcire bruscă: sunt anunțate ploi și lapoviță. Directorul ANM : „O vreme mai rece decât în mod obișnuit!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News