Un incendiu de vegetație uscată izbucnit în această după amiază în Bolintin Vale s-a extins şi la deşeurile din zonă.
Pornit iniţial de la un incendiu de vegetaţie, acesta a scăpat de sub control şi. din cauza vântului, a ajuns să cuprindă deșeuri de la marginea localităţii.
Potrivit ISU Giurgiu, în aceste momente, pompierii intervin pe strada Palanca din Bolintin Vale, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, anvelope uzate și materiale plastice. Incendiul se manifestă într-o zonă de câmp, cu degajări mari de fum.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
De asemenea, a fost solicitat sprijin la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă București-Ilfov, alte două autospeciale fiind în drum spre acest eveniment.
La fața locului se află și reprezentanți ai Gărzii de Mediu Giurgiu, dar şi jandarmi şi poliţişti.
Incendiul a fost localizat, se acționează pentru lichidarea tuturor focarelor, inclusiv cu un buldoexcavator pus la dispoziție de primăria din localitate.
Sursa: Realitatea de Giurgiu