Incendiu produs intenţionat la o casă nelocuită din municipiul Giurgiu. O femeie a fost salvată şi preluată de echipajele SMURD

Incendiu produs intenţionat la o casă nelocuită din municipiul Giurgiu. O femeie a fost salvată şi preluată de echipajele SMURD
O femeie, în vârstă de 49 de ani, a fost salvată de pompieri dintr-o locuință plină de fum. S-a întâmplat, aproape de miezul nopții, într-o casă de pe strada Nicolae Titulescu, din municipiul Giurgiu.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.Femeia a fost găsită într-una din camere, a fost preluată de echipajul SMURD, fiindu-i acordat primul ajutor, la fața locului.Pompierii au constatat faptul că în interiorul locuinței ardeau materiale textile, o saltea și o anvelopă auto. Incendiul a fost stins în scurt timp, fiind vorba despre o casă nelocuită.Cauza probabilă de producere a acestuia a fost acțiunea intenționată, iar cazul a rămas în atenția Poliției.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 18:36 - Polițist din Medgidia, anchetat pentru viol și pornografie infantilă. Ar fi avut o relație cu o minoră
- 17:20 - Motivul pentru care acciza la motorină nu s-a redus cu 50 de bani/litru. Răspunsul Guvernului pentru Realitatea PLUS
- 17:17 - Anca Alexandrescu, reacție după ce Călin Georgescu a scăpat de controlul judiciar: „Este doar un ac în carul cu fân, lucrurile trebuie să revină în matca democrației”
- 17:12 - Pastorala de Paște 2026: Patriarhul Daniel vorbește despre rolul femeilor mironosițe în Înviere
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News