Peste 22 de tone de deșeuri de hârtie, oprite la Vama Giurgiu

Peste 22 de tone de deșeuri de hârtie, oprite la Vama Giurgiu
Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit
Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, nereguli privind transferul a peste 22 de tone deșeuri din hârtie, care aveau ca destinație o societate comercială de pe teritoriul ţării noastre.
În data de 23.12.2021, în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean român, în vârstă de 56 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din hârtie.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 22.320 de kilograme deșeuri din hârtie, încărcate din Bulgaria și care aveau ca destinație o societate comercială de pe raza judeţului Ilfov.
În urma verificărilor documentelor de transfer, autoritățile au constatat faptul că anumite rubrici din anexele prezentate nu erau completate, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.
În consecință, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 18:36 - Polițist din Medgidia, anchetat pentru viol și pornografie infantilă. Ar fi avut o relație cu o minoră
- 17:20 - Motivul pentru care acciza la motorină nu s-a redus cu 50 de bani/litru. Răspunsul Guvernului pentru Realitatea PLUS
- 17:17 - Anca Alexandrescu, reacție după ce Călin Georgescu a scăpat de controlul judiciar: „Este doar un ac în carul cu fân, lucrurile trebuie să revină în matca democrației”
- 17:12 - Pastorala de Paște 2026: Patriarhul Daniel vorbește despre rolul femeilor mironosițe în Înviere
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











