Razie în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu în această dimineaţă

Razie în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu în această dimineaţă
În această dimineaţă, în intervalul orar 04.00-06.00, polițiștii giurgiuveni,
În această dimineaţă, în intervalul orar 04.00-06.00, polițiștii giurgiuveni, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul I.T.P.F Giurgiu, jandarmi din cadrul I.J.J. Giurgiu, reprezentanți ai Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și reprezentanți C.P.E.C.A, cu sprijinul unui echipaj canin din cadrul D.G.P.M.B. au desfășurat o acțiune în sistem integrat, în Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu.
Acţiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea traficului de droguri, verificarea legalității, derulării transportului public de persoane/mărfuri în trafic internațional, la intrarea pe teritoriul României, descurajarea deținerii și transportării substanțelor stupefiante, a bunurilor și valorilor provenite din comiterea de infracțiuni.
Cu ocazia activităților desfășurate au fost efectuate 30 de testări cu aparatul etilotest și 7 testări cu aparatul DrugTest.
De asemenea, în cadrul acțiunii au fost controlate 5 autocare destinate transportului public de persoane în trafic internațional.
Astfel de acțiuni in sistem integrat vor avea loc și în perioada următoare pentru prevenirea tuturor faptelor de natură penală.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 11:48 - Iranul ridică tensiunea: avertisment dur pentru navele militare după negocierile ratate cu SUA
- 10:57 - Nicușor Dan, mesaj de Paște pentru români: „Binele poate vindeca o societate”
- 10:02 - Donald Trump: „Nu contează acordul cu Iranul. America câștigă oricum”
- 08:40 - Blocaj în negocierile cu Iranul: JD Vance spune că Teheranul a refuzat compromisurile propuse de SUA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











