Val de caniculă și ploi pentru județul Giurgiu

Val de caniculă și ploi pentru județul Giurgiu
În județul Giurgiu, s-au anunțat trei zile caniculare, însă nu scăpam de ploi.
În județul Giurgiu, s-au anunțat trei zile caniculare, însă nu scăpam de ploi.
Chiar dacă termometrele arată peste 30 grade, până la ora 22.00, ne putem aștepta la averse ce pot avea și caracter torențial, însoțite frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.În intervale scurte de timp cantitățile de apă pot depăși 25-40 l/mp.Mâine și poimâine, valul de căldură persistă, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.Sunt anunțate temperaturi între 33 și 37 de grade, iar local minimele nu vor coborî sub 20 de grade, dar și ploi, mai ales după-amiaza și seara.Cum să faceți față căldurii? evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare;- purtați haine lejere;- beți suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător;- consumați fructe și legume proaspete;- nu lăsați copiii sau animalele singuri / singure în autoturisme;- alternați perioadele de lucru cu cele de repaus.Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro (https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
- 18:56 - Percheziții în Mureș pentru furt de curent: zeci de descinderi și mai mulți suspecți duși la audieri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











