Zeci de amenzi aplicate de polițiștii din Giurgiu pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Zeci de amenzi aplicate de polițiștii din Giurgiu pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID
În ultimele 24 de ore, polițiștii giurgiuveni, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Giurgiu
În ultimele 24 de ore, polițiștii giurgiuveni, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Giurgiu au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 48 de societăți comerciale, 502 locații de interes, 120 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate 1.978 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.Pentru abaterile constatate au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 55/2020, în valoare de 9.500 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală.Polițiștii giurgiuveni vor continua acțiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici și în perioada următoare, precum și pentru prevenirea nerespectării legislației în domeniu.Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 21:14 - „Trump vrea retragerea din NATO, dar legea îi stă în cale: reacții dure din partea Congresului și aliaților
- 18:39 - Acciza la motorină ar putea fi redusă până la 15%: decizia finală, așteptată până vineri
- 17:56 - Rețea de șoferi de TIR, destructurată în Italia: mii de litri de carburant furați și vânduți la negru
- 17:30 - Cum își menține Viktor Orbán avantajul electoral: mecanismele puterii în Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











