Bulgar prins că transporta țigări de contrabandă printre pahare

1570431731271-6358-S4
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au descoperit 1.100 de pachete cu ţigări, pe care un cetăţean bulgar a încercat să le introducă ilegal în ţară.
În data de 5.10.2019, la ora 21.30, în Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul bulgar P.D., în vârstă de 42 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, pahare de sticlă, din Bulgaria pentru Marea Britanie.Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în partea din față a remorcii, sub paleții de marfă, cantitatea totală de
1.100 pachete cu ţigări
.La cercetări, persoana în cauză a declarat faptul că a cumpărat țigările din Bulgaria și intenționa să le transporte în Marea Britanie, pentru a le comercializa.Țigările,
în valoare de 22.000 lei
, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigări, faptă prevăzută de Legea 227/2015.
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











