Bunuri contrafăcute cu o valoare de peste 200.000 lei, descoperite în 5 autocare, la PTF Giurgiu

Bunuri contrafăcute cu o valoare de peste 200.000 lei, descoperite în 5 autocare, la PTF Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, cinci autocare ce aparțin unor firme de transport internațional de persoane.
Cu această ocazie, oamenii legii au descoperit, în compartimentele pentru marfă, cantitatea totală de 733 de articole vestimentare, 5 articole de marochinărie, 521 de parfumuri și 112 perechi de încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că bunurile descoperite aparțin unor cetățeni români și străini, cu vârste cuprinse între 26 și 53 de ani.Persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru produsele sus-menţionate. Bunurile, în valoare totală estimată de 207.350 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:33 - Apa caldă revine în București după incendiul de la CET Vest: peste 2.300 de blocuri afectate
- 19:32 - Restricții drastice pe Muntele Athos: doar 10 pelerini români acceptați zilnic
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














