Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, astăzi, într-un autocamion, 46.200 de sticle cu alcool susceptibil a fi contrafăcut, pe care un cetăţean român a încercat să le introducă ilegal în ţară.

Astăzi, în jurul orei 3.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean român în vârstă de 31 de ani. Mijlocul de transport era încărcat cu băuturi spirtoase de la o societate comercială din Bulgaria pentru o societate comercială din România

Cu ocazia verificărilor suplimentare efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit, în interiorul mijlocului de transport, 46.200 de sticle cu alcool, totalizând cantitatea de 9.240 litri.

Totodată, în urma controlului efectuat de către organele poliției de frontieră asupra mărfii și a documentelor de însoțire ale acesteia, s-a constatat că firma expeditoare dar și cea destinatară nu au dreptul de producție și comercializare asupra mărcii respective, întreaga cantitate de băuturi alcoolice fiind susceptibilă a fi contrafăcută.

La cercetări, persoana în cauză a declarat că el este angajat în calitate de șofer și nu avea cunoștință despre faptul că ar putea fi probleme cu privire la marfa transportată.

Întreaga cantitatea de alcool, a cărei valoare pe piață se ridică la suma totală de 462.000 lei , a fost ridicată în vederea confiscării.

 În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 102, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentBilanț coronavirus 30 decembrie: 4.875 de cazuri noi și 127 de decese
Articolul următorCulisele statului paralel, ora 18:00 – De ce a ajuns Vlad Cosma denunțător la unitatea de elită DNA Ploiești