Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunși într-un camion încărcat cu pepeni, doi cetățeni pakistanezi care intenționau să intre ilegal în România, pentru ca apoi să ajungă în Germania.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunși într-un camion încărcat cu pepeni, doi cetățeni pakistanezi care intenționau să intre ilegal în România, pentru ca apoi să ajungă în Germania.
În data de 13.06.2020, în jurul orei 15.15, în Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion înmatriculat în România, cetățeanul român B.M., în vârstă de 36 de ani, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, pepeni, din Grecia pentru o societate din România.
În baza analizei de risc, echipa comună formată din polițiștii de frontieră români și bulgari, a efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit ascunse, în partea din față a compartimentului marfă, două persoane de sex masculin.
În cadrul cercetărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi bărbați sunt cetățeni pakistanezi, cu vârste de 16, respectiv 54 de ani. Aceștia au declarat că s-au urcat în semiremorca camionului, în Grecia, fără știrea șoferului. Totodată, au menționat că au recurs la această metodă deoarece intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno - bulgar aceștia au fost preluați de Poliția de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.