Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, o cantitate considerabilă de bunuri constând în articole vestimentare, toate purtând însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

Pe 24 septembrie, în jurul orei 08.00, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un autoturism, condus de un cetățean român, în vârstă de 25 de ani.

Cu această ocazie, polițiștii de frontieră au descoperit, în portbagaj, printre bagaje, 177 de articole vestimentare, înscripționate cu însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, s-a stabilit că bunurile descoperite aparțin șoferului autoturismului, care nu deţinea documente de provenienţă pentru produsele mai sus-menţionate.

Bunurile, estimate la o valoare de 35.400 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorMinisterul Dezvoltării a semnat încă 30 de contracte de finanțare, prin PNRR, pentru construcția de creșe