Polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat ierio acțiune preventivă, pe principalele artere din județul Giurgiu, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic și combaterea cauzelor generatoare de accidente.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.935 de lei, iar ca măsuri complementare au fost reținute 10 permise de conducere (7 pentru depășirea vitezei legale, 1 pentru neacordare prioritate pietoni, 1 pentru conducere sub influența alcoolului și 1 pentru neacordare prioritate auto) și retrase 4 certificate de înmatriculare (pentru lipsa inspecției tehnice periodice și pentru defecțiuni tehnice).

De asemenea, în perioada de referință, polițiștii giurgiuveni au legitimat 132 de persoane, au verificat 117 autovehicule și au efectuat 73 de testări cu aparatul Drager și 5 cu aparatul Drugtest.

Pe parcursul desfășurării activităților, au fost constatate în flagrant delict 2 infracțiuni rutiere:

La data de 23 decembrie a.c., ora 19.50, polițiștii giurgiuveni au depistat, pe strada Poștei, din localitatea Vieru, județul Giurgiu, un bărbat, de 31 de ani, din aceeasi localitate, în timp ce conducea un motociclu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii giurgiuveni continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Polițiștii giurgiuveni au depistat, pe str. Gării din municipiul Giurgiu, un tânăr, de 18 ani din comuna Pietroșani, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.    

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentGiurgiu. Pieton accidentat pe trecerea de pietoni
Articolul următorAcţiune naţională „FOC DE ARTIFICII 2022-2023”. Peste 87 de tone de articole pirotehnice, indisponibilizate de poliţişti