În doar o zi, polițiștii din Giurgiu au aplicat amenzi în valoare de 32.970 de lei, au retras patru certificate de înmatriculare și au reținut zece permise de conducere. Acțiunile au fost desfășurate sâmbătă, 26 noiembrie 2022, pe drumurile din județ.

Potrivit IPJ Giurgiu, sâmbătă, 26 noiembrie 2022, polițiștii rutieri și cei de ordine publică, au acționat, pe principalele artere rutiere din județ, dar și în mediul rural, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, depistării persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență și a faptelor contra patrimoniului.

În urma activităților desfășurate, polițiștii rutieri au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 32.970 de lei.

De asemenea, au reținut 10 permise de conducere (pentru depășirea limitei de viteză, neacordare prioritate pietoni, neacordare prioritate auto și conducere sub influența alcoolului) și au retras 4 certificate de înmatriculare ( pentru ITP expirat și pentru defecțiuni tehnice).

Peste 100 de autovehicule au fost verificate

Polițiștii structurilor de ordine publică au acționat, în mediul rural, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Giurgiu si cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Băneasa, în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor contra patrimoniului, a protejării bunurilor, valorilor şi protecției persoanelor, ocazie cu care au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.285 de lei, dintre care 14 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 2 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și 15 privind circulația pe drumurile publice.

Totodată au fost oprite și verificate 115 de autovehicule și legitimate 157 de persoane.

„Reamintim faptul că acțiunile preventive și combative privind consumul de alcool și substanțe psihoactive la volan, vor continua și în perioada următoare, polițiștii rutieri vor acționa cu autospecialele dotate cu echipamente de măsurare a vitezei, aparate alcooltest și drugtest, pe drumurile naționale și județene”, precizează sursa citată.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 26 noiembrie 2022
Articolul următorNiculae Bădălău, audiat la DNA într-un dosar de trafic de influență și luare de mită