Polițiștii din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Mihăilești au fost sesizați ieri, prin apel 112,  cu privire la faptul că, în localitatea Clejani, este un conflict între mai multe persoane, fiind solicitată și ambulanța.

La fața locului, au intervenit polițiștii, care au aplanat starea conflictuală și au identificat persoanele care au luat parte la incident.

În jurul orei 17.00, un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Clejani, județul Giurgiu, ar fi agresat fizic o femeie, de 30 de ani, din aceeași localitate.

În aplanarea conflictului ar fi intervenit fratele victimei, acesta fiind lovit cu pumnii și picioarele de către bărbatul de 28 de ani și un prieten al acestuia de 19 ani.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, transportându-l la spital pe fratele femeii de 30 de ani, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Pe baza probatoriului administrat  sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, bărbatul, de 28 de ani, și tânărul, de 19 ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, urmând ca, la data de 9 mai, să fie prezentați instanței de judecată cu propuneri procedurale.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentȚigarete în valoare de 11.440 lei, ascunse într-un autocar, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni
Articolul următorBobby Păunescu: „Alegerile în România, controlate de un tip pe față prorus, îl susține pe Kuzmin al Rusiei. Cei din Parlament sunt servitori”