Una dintre victimele atacurilor din Germania este un român, din Singureni, județul Giurgiu. El se numește Vili Viorel Păun și ar fi fost stabilit de câțiva ani în Germania.
Potrivit autorităților germane, cele nouă persoane ucise în cele două atacuri aveau între 21 și 44 de ani, printre ei numărându-se emigranți din România, Turcia, Bosnia și Bulgaria.
Aşa după cum aţi aflat din media internaţională, nouă persoane au fost împușcate azi noapte în două atacuri armate ce au avut loc în Hanau din Germania.
Autorul sau autorii atacurilor, care ar fi vizat baruri cu narghilea, conform presei locale, au fugit, a adăugat poliţia care ”a lansat o urmărire la scară largă”.
Un important dispozitiv de poliţie a fost desfăşurat în acest oraş din landul Hessa şi situat la aproximativ 20 de kilometri de Frankfurt, au indicat autorităţile într-un comunicat.
Un prim atac ar fi vizat un bar cu narghilea din centrul acestui oraş cu aproximativ 90.000 de locuitori. Potrivit poliţiei, cel puţin o persoană a fost grav rănită în acest prim atac comis în jurul orei 22:00 (21:00 GMT). Martorii, citaţi de mass-media locale, au afirmat că au auzit aproximativ zece focuri de armă.
Autorul sau autorii acestui prim atac ar fi fugit cu maşina în direcţia Kurt-Schumacher Platz, în districtul Kesselstadt, potrivit poliţiei.
Apoi a avut loc un al doilea incident armat în care au fost rănite grav cel puţin cinci persoane, a indicat un bilanţ iniţial al autorităţilor. Potrivit presei locale, trei persoane au fost ucise în primul atac şi alte cinci în cel de-al doilea.
Potrivit Giurgiuveanul, una dintre victime, un tânăr român, de 23 de ani, ar fi originar din comuna Singureni, judeţul Giurgiu, şi era stabilit cu familia de mai mulţi ani în Germania.