Incendiu violent la Valea Bujorului. Un bărbat a fost găsit carbonizat în propria locuință

Incendiu violent la Valea Bujorului. Un bărbat a fost găsit carbonizat în propria locuință
Un bătrân din localitatea Valea Bujorului și-a pierdut viața, azi-noapte, într-un incendiu violent, izbucnit în locuința sa. Din cauza faptului că era noapte, flăcările au fost observate târziu, vecinii fiind cei care au sunat la 112.
Un bătrân din localitatea Valea Bujorului și-a pierdut viața, azi-noapte, într-un incendiu violent, izbucnit în locuința sa.
Din cauza faptului că era noapte, flăcările au fost observate târziu, vecinii fiind cei care au sunat la 112.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în interiorul camerelor și la acoperiș, iar unul dintre pereții casei și tavanul erau prăbușite.
Pompierii au început căutările, concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul, în vârstă de 74 de ani, a fost găsit carbonizat, sub dărâmături.
Cel mai probabil tragedia s-a produs din cauza jarului sau a scânteilor provenite de la sistemul de încălzire.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











