Un bulgar a intrat într-o benzinărie din Giurgiu, a agresat mai multe persoane, a spart mai multe sticle de băuturi alcoolice și apoi a sustras bani din casa de marcat, amenințând-o pe vânzătoare.

Duminică, în jurul orei 4.40, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că într-o benzinărie din municipiul Giurgiu, a oprit un microbuz bulgăresc din care a coborât un cetățean bulgar de 20 de ani, din cauza faptului că acesta a avut un conflict cu șoferul.

În cele din urmă tânărul bulgar, a intrat în benzinaria respectivă, moment în care a început să agreseze mai multe persoane, a distrus mai multe sticle de băuturi alcoolice și a sustras 480 de lei din casa de marcat, amenințând-o pe vânzătoare.
Polițiștii deplasați la fața locului au intervenit cu promptitudine întrerupând activitatea infracțională a tânărului.
Acesta a fost imobilizat și condus la sediul poliției, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă.
Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice  – anunţă Poliţia Giurgiu.

Articolul precedentValori de trafic de patru ori mai mari față de sezonul estival trecut, prin Vama Giurgiu
Articolul următorCetăţean polonez cu pașaportul altei persoane, depistat la Vama Giurgiu