Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu a decis, astăzi, obligativitatea purtării măștii de protecție pe faleze, în pieţe deschise, dar și în gări, autogări, staţii pentru transportul în comun, parcuri și locuri de joacă. Decizia intră în vigoare de sâmbătă, 1 august, ora 0.00.

 
Excepție de la această regulă vor face copiii cu vârsta sub 5 ani și persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută.

Totodată, se interzice comercializarea şi consumul produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23.00 – 6.00. În afara intervalului menţionat, operatorii economici care desfăşoară aceste activităţi au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune, precum şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul. 

în același timp, se interzice desfăşurarea activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00 – 6.00. 

 
Articolul precedentAlarmant! România trece de 50000 de infectări cu noul coronavirus. Cazurile, pe județe
Articolul următor100% TU DECIZI! Cătălin Rădulescu, deputatul mitralieră. Medicul care nu crede în Covid