Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, mai multe articole de încălțăminte și parfumerie, toate purtând însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

În acest sfârșit de săptămână, la diferite intervale de timp, polițiștii de frontieră giurgiuveni au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, mai multe mijloace de transport.

Cu această ocazie poliţiştii de frontieră au descoperit, în două autocare, care efectuează curse de transport internațional de persoane, cantitatea totală de 639 perechi de încălțăminte sport și 322 parfumuri, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. Acestea aparţineau unor cetăţeni turci, în vârstă de 19, respectiv 48 ani.

Bunurile, în valoare de 152.800 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către poliţiştii de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, faţă de persoanele sus-menţionate, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet competentă.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentControale RAR: Aproape jumătate dintre vehiculele verificate în trafic aveau deficienţe tehnice majore
Articolul următorMinisterul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a făcut plăţile pentru alimentarea cardurilor sociale cu tranşa a III-a de 250 de lei, pentru aproximativ 2,4 milioane de români