Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, ieri, aproximativ 2.000 de pachete cu țigări, ascunse printre bagajele a doi cetățeni bulgari. Aceștia au încercat astfel să le introducă ilegal în țară, informează Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frotnieră Giurgiu.
ÎIeri, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au desfășurat acțiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări. Astfel, au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport.
Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra unui microbuz și asupra unui autocar, polițiștii de frontieră au descoperit, disimulate printre bagajele șoferilor, cantitatea totală de 1.914 de pachete cu țigări, diferite mărci, toate având aplicate timbru fiscal bulgăresc.
La cercetări s-a stabilit faptul că țigările aparțin șoferilor mijloacelor de transport prezentate la control. Aceștia sunt cetățeni bulgari, în vârstă de 32, respectiv 40 de ani și au declarat că au achiziționat bunurile din Bulgaria, urmând să le transporte în Germania, pentru a le comercializa.
Bunurile, în valoare de 38.023 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”, faptă prevăzută de Legea 227/2015.