A crescut traficul de persoane prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu odată cu începerea vacanței de vară
Odată cu începerea vacanței de vară, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu se înregistrează creșteri ale traficului de persoane. Și asta datorită faptului că foarte mulți români merg să își petreacă concediile în țări precum Grecia, Bulgaria și Turcia.
În perioada 15-17 iunie, prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu au tranzitat frontiera aproximativ 76.000 de persoane și peste 22.000 de mijloace de transport, cele mai mari valori de trafic înregistrându-se la ieșirea din țară. Astfel, în perioada amintită, au ieșit din țară 40.941 de persoane, călătorind cu peste 11.000 de mijloace de transport.Inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, comisar șef Nicu Răboj, ne-a declarat că valorile de trafic au fost cu 15% mai mari față de un week-end obișnuit.Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a dispus toate măsurile aflate în competența instituției pentru reducerea timpilor de așteptare și asigurarea unui control operativ. Astfel, au fost efectuate redistribuiri de personal de pe sensul de intrare în țară pe cel de ieșire și invers, în funcție de valorile de trafic.Polițiștii de frontieră spun că, și în următoarea perioadă, se așteaptă la valori crescute ale traficului de persoane, deoarece foarte mulți români vor pleca să își petreacă concediile în Bulgaria, Turcia sau Grecia.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











