Ordonanță cu scandal. Miliardele din SAFE sunt în aer

Programul SAFE
Guvernul urma să fie demis prin moțiune de cenzură, iar forma finală a actului a fost asociată cu avize, modificări și publicări care, potrivit criticilor, nu respectă exigențele constituționale.
Consiliul Legislativ a emis un aviz negativ, invocând posibile încălcări ale mai multor articole din Constituție. Cu toate acestea, actul a fost publicat în Monitorul Oficial.
• 5 mai 2026 Documentul ajunge la Secretariatul General al Guvernului cu PATRU minute înainte de moțiunea de cenzură și publicarea în Monitorul Oficial. Pe 8 mai documentul este repus pe ordinea zi
• ordonanța modifică douăsprezece acte normative. Un act care își propune să reglementeze investiții în industria de apărare nu poate, în același timp, să modifice douăsprezece alte legi din domenii disparate
• traseul parlamentar a fost greșit. Eroarea de traseu nu este o simplă bagatelă procedurală. Poate duce la anulare automată
• discrepanță între data publicată în Monitorul Oficial și momentul real al modificării formei finale. Documentul publicat poartă data de 4 mai, dar conform Avocatului Poporului, forma finală a fost rezultatul unor amendamente substanțiale introduse pe 5 mai.
Consecințele sesizării. Programul SAFE e în pericol
• Constatarea neconstituționalității OUG, întreaga procedură SAFE pierde fundamentul juridic;
• Constatarea constituționalității, dar cu observații
• Respingerea sesizării pe motive de admisibilitate
Radiografia unui scandal. Ordonanță de urgență emisă de un guvern interimar
Decizia CCR asupra unei OUG emise în condiții constituțional discutabile
• Voința viitorului guvern — de orice culoare politică — de a-și asuma sau de a respinge moștenirea procedurală a Cabinetului Bolojan;
• Disponibilitatea Comisiei Europene de a eligibiliza, în cadrul împrumutului SAFE, contracte semnate pe baza unei OUG aflate sub control de constituționalitate
Citește și:
- 11:50 - Marile bănci reacționează după amenda uriașă aplicată de Consiliul Concurenței pentru manipularea ROBOR
- 11:47 - Marile magazine din Bulgaria reduc prețurile alimentelor: coșul de bază, mai ieftin cu 15%
- 08:53 - Analiză Daniel Udrescu: Când partida simplă transformă o pierdere fiscală într-un profit artificial
- 20:54 - Bătaie de joc pe bani publici. S-au pompat 12 miliarde de lei, dar hidrocentrala de la Răstolnița nu funcționează - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News













