Primăria Giurgiu accesează fonduri europene pentru modernizarea şi extinderea iluminatului public din oraş

Consiliul local Giurgiu
Municipalitatea pregăteşte documentaţia pentru depunerea unui proiect pe fonduri europene pentru modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public din Giurgiu.
Investiţia se ridică la peste 18 milioane lei. Aleşii locali au aprobat, luni, indicatorii tehnico-economici şi proiectul ce urmează a fi depus pe Programul Operaţional Regional 2014-2020. Investiția vizează înlocuirea corpurilor de iluminat clasice de pe stâlpii stradali cu aparate de iluminat cu tehnologie LED, implementarea unui sistem de comandă şi control printr-un sistem inteligent de management prin telegestiune, care va monitoriza în timp real comanda şi starea de funcţionare a aparatelor de iluminat, dar și extinderea sistemului de iluminat public cu aproximativ doi kilometri.Dacă va fi aprobat spre finanțare, proiectul în valoare de peste 18 milioane lei va aduce municipiului beneficii precum reducerea consumului de energie electrică pentru iluminatul public stradal și a costurilor de întreţinere şi mentenanţă a sistemului (în total urmând a se obține o economie de peste 70 la sută), realizarea unui iluminat public care să respecte prevederile standardului în vigoare, ameliorarea securităţii, siguranţei şi confortului cetăţenilor pe timp de noapte.
Contribuţia municipiului Giurgiu va fi de 2% din cheltuielile eligibile, plus toate cheltuielile neeligibile. Potrivit proiectului, peste 3.600 de noi corpuri de iluminat vor fi achiziţionate cu finanţare europeană. Totodată, voor fi achiziționați 173 de stâlpi de iluminat, dar și 98 de panouri fotovoltaice.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










