Social· 1 min citire

Copil de 9 ani, rănit grav de o petardă care a explodat în mâna lui

Petardă / Sursa foto - Pixabay

Petardă / Sursa foto - Pixabay

Scris de Andreea Damian Publicat: 15 nov. 2026, 21:15

Un copil de 9 ani a ajuns, duminică, la spital după ce o petardă a explodat în mâna sa, în localitatea Cosoba, județul Giurgiu. Băiatul a ridicat de pe stradă o petardă neexplodată pentru a o reaprindă, moment în care aceasta ar fi explodat în mâna acestuia.

„La data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Bolintin-Vale au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, din localitatea Cosoba, județul Giurgiu, cu privire la faptul că un copil s-ar fi rănit la mână cu o petardă”, anunță IPJ Giurgiu.

Polițiștii au constatat că, în timp ce se aflau pe o stradă din localitatea Cosoba, mai mulți copii s-ar fi jucat cu materiale pirotehnice, iar la un moment dat, unul dintre ei, în vârstă de 9 ani, ar fi luat de jos o petardă neexplodată pentru a o reaprinde, moment în care aceasta ar fi explodat în mâna minorului.

La fața locului a fost necesară intervenția unui echipaj medical care l-a transportat pe copil la o unitate spitalicească, din municipiul București, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

„În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și utilizarea fără drept a articolelor pirotehnice. Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii întregii stări de fapt”, precizează polițiștii din Giurgiu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News

Mai multe știri din Social