Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunși într-un camion încărcat cu articole de uz casnic, trei cetățeni marocani și unul sirian care intenționau să intre ilegal în România, pentru ca apoi să ajungă în Germania.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunși într-un camion încărcat cu articole de uz casnic, trei cetățeni marocani și unul sirian care intenționau să intre ilegal în România, pentru ca apoi să ajungă în Germania.
Ieri, în jurul orei 19.50, în Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autocamion marca DAF, înmatriculat în România, cetățeanul român T.C., în vârstă de 63 de ani, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, aragazuri, din Turcia pentru o societate din România.
Procedând la verificarea mijlocului de transport, echipa comună formată din polițiști de frontieră români și bulgari a observat că prelata semiremorcii este secționată și lipită, fapt pentru care s-a procedat la deschiderea compartimentului de marfă.
În urma controlului amănunțit, printre marfa transportată, au fost descoperite ascunse, patru persoane de sex masculin.
În cadrul cercetărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că trei bărbați sunt din Maroc și unul din Siria, cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani. Aceștia au declarat că s-au urcat în semiremorca camionului, fără știrea șoferului, într-o parcare din Bulgaria. Totodată, au menționat că au recurs la această metodă deoarece intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno - bulgar aceștia au fost preluați de Poliția de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.