Plecat pe 2 septembrie din gara din Lisabona, după un traseu de 20.000 km, prin 26 de țări și peste 100 de localități, trenul Connecting Europe Express va ajunge mâine la Giurgiu, iar pe 7 octombrie, la destinația finală, Paris.

Imagine

Pe parcursul său, trenul va traversa 33 de puncte de trecere a frontierei, de-a lungul călătoriei fiind organizate diverse evenimente pentru a-l întâmpina în gările în care se va opri în Europa, inclusiv mâine, la Giurgiu, la 9.55.
La Gara Giurgiu Nord, trenul va fi primit de autoritățile publice locale și județene, iar în timpul staționării sale se vor desfășura momente folclorice, cântece și dansuri specifice zonei Vlașca și va putea fi admirat un stand expozițional cu portul tradițional.
Conform site-ului oficial al Comisiei Europene, persoanele pasionate de căile ferate vor putea urmări dezbaterile care vor avea loc la bord, precum și conferințele privind politica UE în domeniul infrastructurii și rolul rețelei transeuropene de transport care vor fi transmise în direct pe site-ul web al evenimentului de la Lisabona, București, Berlin și Bettembourg.
Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean a declarat: „Căile ferate au modelat bogata noastră istorie comună. Transportul feroviar reprezintă însă și viitorul Europei, este soluția noastră pentru atenuarea schimbărilor climatice și stimularea redresării economice în urma pandemiei, pe măsură ce construim un sector al transporturilor neutru din punctul de vedere al carbonului.”
Amintim că 2021 a fost numit „Anul european al căilor ferate” și realizarea proiectului Connecting Europe Express a fost posibilă datorită colaborării partenerilor din sectorul feroviar european și a instituțiilor de la nivel național, local și de la nivelul UE.
Din cauza lățimilor ecartamentului diferite din Europa, Connecting Europe Express va fi compus, de fapt, din trei trenuri – trenul iberic, trenul standard și trenul baltic – care se vor întâlni de-a lungul călătoriei, iar vagoanele care alcătuiesc trenul au fost oferite de diferite companii feroviare europene.
Connecting Europe Express este rezultatul cooperării unice dintre Comisia Europeană și Comunitatea Căilor Ferate Europene și a Gestionarilor de Infrastructură (CER), operatorii feroviari europeni, administratorii de infrastructură și numeroși alți parteneri de la nivelul UE și de la nivel local.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentAcum. Accident rutier la ieșirea din localitatea Bălănoaia, spre Cetatea. Pompierii intervin la fața locului
Articolul următorCampania de siguranță rutieră FII TREAZ LA VOLAN! se alatura initiativei europene ROADPOL Safety Days pentru al cincilea an consecutiv