Valori de trafic de patru ori mai mari față de sezonul estival trecut, prin Vama Giurgiu

giurgiucontrol-S4
În prima jumătate a anului 2019, cel mai tranzitat punct de frontieră de la granița româno-bulgară este cel de la Giurgiu, pe unde au trecut frontiera mai mult de jumătate din totalul persoanelor care au intrat/ieşit în/din ţara noastră.
Cel mai tranzitat punct de la frontiera româno-bulgară este Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, unde, în primele şase luni ale anului 2019 s-au prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră 1.580.000 persoane (dintre care 839.000 numai pe sensul de ieşire din ţară) si 712.000 de autovehicule.Valorile de trafic prin Punctul de Trecere a frontierei Giurgiu - Ruse cresc în special pe perioada sezonului estival, atunci când mulţi români tranzitează graniţa pentru a merge să petreacă vacanţa în afara ţării.Dacă într-o lună din afara sezonului estival, P.T.F. Giurgiu este tranzitat de aproximativ 170.000 de persoane şi 91.000 de mijloace de transport, într-o lună din sezonul estival numărul persoanelor este de peste patru ori mai mare, iar cel al mijloacelor de transport aproape se triplează.Spre exemplu, traficul de persoane prin PTF Giurgiu, pe perioada verii, a crescut cu 40% faţă de anul trecut.
Citește și:
- 15:32 - Kremlinul susține că cererea pentru energia rusă explodează. Ce țări caută petrol și gaze de la Moscova
- 14:59 - Alertă de securitate în Capitală: Fulgy, dus la Obregia după ce a amenințat că aruncă un bloc în aer
- 13:59 - Atac armat lângă consulatul israelian din Istanbul. Doi polițiști au murit iar trei suspecți au fost uciși
- 13:54 - Nicușor Dan: "Nu am fost audiat în dosarul pozelor. Eu am depus la DIICOT cererea pentru cercetare"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











