Un accident rutier s-a produs în această după-amiază, în jurul orelor 14.00, pe DN 41, la ieșire din localitatea Băneasa.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ.
Au fost implicate o dubiță și un autoturism, în care se aflau doar conductorii auto. Ambii au avut nevoie de îngrijiri medicale, au fost preluați de echipajele SAJ, care le-au acordat primul ajutor calificat și i-au transportat la spital.
Misiunea pompierilor continuă cu asigurarea măsurilor PSI și îndepărtarea elementelor de caroserie de pe carosabil, astfel încât circulația să se poată desfășura în condiții de siguranță.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentCORONAVIRUS: 1.975 cazuri noi, 72 de decese
Articolul următorBătrân din Comasca, găsit mort într-o casă mistuită de flăcări