La data de 15 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Giurgiu s-au sesizat din oficiu, cu privire la apariția unui mesaj, pe contul de socializare al unei femei, prin care a adus la cunoștință faptul că fiica sa a fost abordată de către un bărbat necunoscut, în timp ce se deplasa către școală.

Din primele cercetări, a rezultat faptul că, la data de 14 noiembrie a.c., ora 06.45, o minoră, de 16 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce se deplasa către școală, ar fi fost abordată și invitată de către un bărbat, în autoturismul acestuia.

Întrucât minora a refuzat propunerea bărbatului, acesta ar fi urmărit-o pe stradă, pe o distanță de aproximativ 100 de metri, acesta coborând ulterior din autoturism, fără să îi mai adrese alte cuvinte.

Persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de hărțuire a fost identificată ca fiind un bărbat, de 61 de ani, din municipiul Giurgiu.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentFamiliile cu peste trei copii, bisericile și societăţile de utilităţi publice vor beneficia de preţ compensat la energie
Articolul următorGiurgiu. Bărbat reţinut pentru pentru violență în familie și lipsire de libertate