Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, o cantitate considerabilă de bijuterii, din metal de culoare galbenă și albă, susceptibile a fi din aur.

La data de 24.10.2022, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autocar, un cetățean turc, în vârstă de 47 de ani, care efectuează curse de transport internațional de persoane.

În urma controlului specific efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit, asupra unei pasagere, mai multe bijuterii din metal de culoare galbenă și albă, ce păreau a fi din aur.

La cercetări s-a stabilit faptul că femeia, în vârstă de 51 de ani, de cetățenie română, a achiziţionat aceste bunuri din Turcia, însă nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru acestea.

Bijuteriile, în cantitate totală de 249 de grame, estimate la o valoare de 62.250 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și expertizării.

În prezent, faţă de persoana sus-menţionată, se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de ”contrabandă”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie legală prin unitatea de parchet.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentPeste 3.000 de localităţi primesc bani din fondul de rezervă bugetară pentru funcționarea până la sfârșitul anului
Articolul următorIncendiu violent într-un apartament din Giurgiu. Cinci persoane, evacuate de pompieri. Restul locatarilor s-au autoevacuat