Plutonierul adjutant, Florea Mădălin, a pierdut lupta cu boala azi-noapte! Familia şi colegii i-au fost aproape până în ultima clipă!

„A luptat până în ultima clipă … a vrut să trăiască, dar îngerii l-au chemat în Împărăția Cerurilor, mult prea devreme …
Din această noapte, colegul nostru plt. adj. Florea Mădălin, tată, soț, fiu, frate și camarad s-a alăturat armatei pompierilor pentru a ne veghea de sus.
Vestea trecerii sale în neființă ne-a cutremurat. S-a stins la doar 42 de ani, lăsând în urmă un mare gol.
Știm că acum se află aproape de Dumnezeu și tot ce ne rămâne este doar amintirea celor 16 ani în care a fost pompier. Îl vom păstra în gând așa cum îl știam: cu firea sa optimistă și gata să vină în ajutorul semenilor, în orice moment.
În aceste clipe, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl aibă în pază și să îl odihnească în pace, iar familiei sale să îi dea alinare și putere. Drum lin, dragul nostru camarad! Nu te vom uita niciodată!”, se arată în comunicatul emis în urmă cu putin timp de ISU Giurgiu.
Trupul neînsufleţit va fi depus astăzi, începând cu ora 10:00, în casa părintească din localitatea Oinacu, str. Ovidiu, nr. 20. Cei care vor sa ii aduca un ultim omagiu o pot face pană mâine când va fi condus pe ultimul drum, la ora 12:00.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentNATO, întâlnire de urgență – Polonia a invocat articolul 4
Articolul următorAcţiune a poliţiştilor giurgiuveni, pentru creşterea gradului de siguranţă a pietonilor