Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 2.400 articole textile, încălțăminte şi parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care trei cetățeni turci au încercat să le introducă ilegal în țară, ascunse în compartimentele pentru bagaje ale unor autocare.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit în trei autocare, în compartimentul destinat bagajelor și în două locuri special amenajate, cantitatea totală de 2.442 articole textile, încălţăminte şi parfumuri, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt trei cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 19 și 41 de ani. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să comercializeze bunurile, nu dețineau documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că produsele transportate sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 503.550 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentScandal cu macete, săbii și topoare pe străzile din Ghimpați
Articolul următor46 de noi agenți de poliție la Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu