3.000 de textile și parfumuri contrafăcute, confiscate la frontieră

bunuri confiscate
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 3.000 articole textile si parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care doi cetățeni turci au încercat să le introducă ilegal în țară.
În data de 08.05.2019, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit în două autocare, în compartimentul destinat bagajelor, cantitatea totală de 3.068 de articole textile şi parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt doi cetățeni turci în vârstă de 45, respectiv 57 de ani. Cei doi au declarat că intenționau să le comercializeze şi nu dețineau documente de proveniență.Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 245.200 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News










