ANPC pune la dispoziție un serviciu de permanență pentru minivacanța de Rusalii

ANPC pune la dispoziție un serviciu de permanență pentru minivacanța de Rusalii
Consumatorii au la dispoziţie un număr de telefon dedicat
Consumatorii au la dispoziţie un număr de telefon dedicat (021-9551, urmat de codul judeţului) pentru transmitere de sesizări.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pune la dispoziția consumatorilor, în contextul minivacanței de Rusalii, un serviciu de permanență, pregătit să facă, în cazul unor sesizări, controale.
Instituția recomandă soluționarea amiabilă în cazul în care apar probleme cu operatorul economic, iar în cazul unui refuz sau dacă drepturile nu sunt respectate, se poate face o reclamație la ANPC sau alte instituţii ale statului, în funcţie de competenţa fiecăreia, conform prevederilor legale.
„Dacă optaţi pentru o călătorie în afara ţării, nu neglijaţi să vă informaţi, în prealabil, din surse autorizate, de eventualele probleme legate de trafic, condiţii meteo sau alte informaţii utile, necesare pe drum sau referitoare la destinaţie.
Dacă aveţi probleme legate de zboruri operate de transportatori cu sediul în alte state membre ale UE, plus Norvegia şi Islanda, sau probleme cu achiziţiile transfrontaliere de la comercianţi din alte state membre ale UE, plus Norvegia şi Islanda, vă puteţi adresa cu o solicitare către Centrul European al Consumatorilor din România. ECC Romania vă oferă în plus sfaturi şi informaţii utile pentru călătoriile sau achiziţiile dumneavoastră transfrontaliere pe care le puteţi găsi pe site-ul https://eccromania.ro/”, se arată în comunicat.
Consumatorii din România au la dispoziţie un număr de telefon dedicat (021-9551, urmat de codul judeţului) pentru transmitere de sesizări.
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











