Aproximativ 4 tone de frunze de tutun, descoperite ascunse într-un autocamion, la Vama Giurgiu

Aproximativ 4 tone de frunze de tutun, descoperite ascunse într-un autocamion, la Vama Giurgiu
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetățean bulgar care transporta
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetățean bulgar care transporta cantitatea de 3.836 kilograme de tutun foi, ascunsă printre semințe de floarea soarelui.
În noaptea de 29.04.2021, în jurul orei 00.30, polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocamion marca Scania, condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 37 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, semințe de floarea soarelui, de la o firmă din Bulgaria, pentru o firmă din România.
În urma controlului amănunțit efectuat, polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în semiremorca mijlocului de transport, mai mulți saci de mari dimensiuni, care se aflau ascunși sub marfa declarată.
S-a procedat la inventarierea acestora, stabilindu-se că erau 125 de saci, care conțineau frunze de tutun, în cantitate totală de 3.836 kilograme.
Cu privire la aspectele constatate, șoferul a declarat polițiștilor de frontieră faptul că acesta a preluat remorca de pe teritoriul Bulgariei și nu avea cunoștință despre tutunul ascuns.
Întreaga cantitate de tutun transportată, în valoare de 767.200 lei a fost ridicată de către polițiștii de frontieră și introdusă în camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Giurgiu.
În prezent, cetățeanul bulgar este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracţiunii de „producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 452, alin.1, lit. a din Legea 227/2015, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

