Ce amenzi primesc minorii care sunt prinşi că fumează în spații publice

Ce amenzi primesc minorii care sunt prinşi că fumează în spații publice
Camera Deputaților urmează să dezbată și să voteze legea care le interzice minorilor
Camera Deputaților urmează să dezbată și să voteze legea care le interzice minorilor să fumeze în spații publice, după ce aceasta a trecut tacit de Senat.
Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului, a citit nota de adoptare tacită a propunerii legislative, care a trecut termenul de dezbatere și vot pe 21 decembrie.
În proiectul de modificare a Legii 349/2002, se interzice consumul de tutun persoanelor sub 18 ani în drumuri publice, parcuri, stadioane, instituții culturale, săli de spectacole, unități economice, mijloace de transport, autogări, gări, aeroporturi și unități de învățământ, precum și pe o rază de 200 metri în jurul acestora.
Sancţiuni
Nerespectarea acestei legi se va sancționa cu o amendă contravențională de la 100 la 500 lei. Proiectul a fost inițiat de un grup de parlamentari PSD și PNL și va fi dezbătut de Camera Deputaților, for decizional.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
- 10:18 - 82 de persoane au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














