Actualitate· 1 min citire

Giurgiu. Complexul ”Tabăra Stejarul” din pădurea Bălănoaia va fi reabilitat

6 mai 2022, 05:56
Actualizat: 6 mai 2022, 05:56
Giurgiu. Complexul ”Tabăra Stejarul” din pădurea Bălănoaia va fi reabilitat

Giurgiu. Complexul ”Tabăra Stejarul” din pădurea Bălănoaia va fi reabilitat

Articol scris de Petcu Marcela

Consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre ce prevede încheierea unui acord de parteneriat între municipiul Giurgiu

Consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre ce prevede încheierea unui acord de parteneriat între municipiul Giurgiu și Zona Liberă, în vederea exploatării Complexului ”Tabăra Stejarul”.

”Am strâns toți reprezentanții Horeca din Giurgiu, le-am prezentat starea actuală a complexului și le-am propus să facă o vizită acolo, ca să-și facă o părere despre valoarea investiției. După această întâlnire, nu am avut nicio solicitare din partea vreunui reprezentant. Această tabără ”Stejarul” a fost construită cu mari sacrificii, în prezent ajungând într-un stadiu avansat de degradare”, a precizat primarul Adrian Anghelescu.Investițiile vor fi realizate treptat, astfel încât să fie redate circuitului zona de piscină, terenurile sportive, terasa exterioară a construcției administrative și ulterior, restaurantul și cele trei cabane.După finalizarea lucrărilor, complexul va fi deschis atât publicului larg, cât și tinerilor, copiilor, sportivilor și ONG-urilor care desfășoară activități în sprijinul copiilor.Costurile investiției se ridică la aproximativ 200.000 lei, iar potrivit proiectului, profitul estimat va ajunge la 400.000 lei.


Sursa: Realitatea de Giurgiu

Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate