Mii de giurgiuveni din șapte comune, fără medic de familie. Specialiștii pleacă în oraș sau se pensionează

medic
Criza medicilor de familie în județul Giurgiu se acutizează. Specialiștii în domeniu renunță la cabinetele din mediul rural pentru a-și desfășura activitatea în orașe sau pentru a se pensiona.
Astfel, mii de pacienți au rămas ai nimănui, fără a mai putea beneficia de consultații medicale în localitatea de domiciliu. În consecință, oamenii bolnavi trebuie să se deplaseze și zeci de kilometri la cabinetele medicilor din oraș sau alte comune. Sunt șapte comune fără medic de familie iar situația este îngrijorătoare, întrucât peste 40 la sută dintre specialiști sunt în prag de pensionare.La ora actuală, numărul comunelor fără medic de familie din județ a ajuns la șapte, ultimele două comune rămânând fără specialiști la începutul acestui an.Dacă în unele comune, pacienții au fost preluați de medici din localități apropiate, fiind nevoiți să se deplaseze pe distanțe de câțiva kilometri pentru a fi consultați, în Găujani și Gogoșari situația este critică.Florentina Popescu, președinte CJAS Giurgiu, încearcă să găsească soluții pentru ca pacienții să nu fie afectați de criza medicilor, astfel că a contactat alți medici de familie, pe care i-a rugat să meargă măcar două-trei zile pe săptămână în localitățile respective pentru a consulta bolnavii.Criza în domeniul medicinei de familie se acutizează, având în vedere că foarte puțini tineri mai optează pentru această specialitate iar cei care termină rezidențiatul își deschid cabinete medicale în orașe, și nu în mediul rural.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










