Actualitate· 4 min citire

Polițiștii de Imigrări din Giurgiu au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 2096 cetățeni străini și europeni, în anul 2021

Poliţiştii de Imigrări din Giurgiu au asigurat managementul şederii şi rezidenţei pentru 2096 cetăţeni străini şi europeni, în anul 2021

Poliţiştii de Imigrări din Giurgiu au asigurat managementul şederii şi rezidenţei pentru 2096 cetăţeni străini şi europeni, în anul 2021

Scris de Petcu Marcela Publicat: 12 feb. 2022, 11:58

În cursul anului 2021, polițiștii Biroului pentru Imigrări al județului Giurgiu au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 2096 de persoane, dintre care 1779 din state terțe și 317 din Uniunea Europeană/SEE/CH. Au fost acordate 912 avize de angajare pentru lucrători permanenți.

În cursul anului 2021, polițiștii Biroului pentru Imigrări al județului Giurgiu au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 2096 de persoane, dintre care 1779 din state terțe și 317 din Uniunea Europeană/SEE/CH. Au fost acordate 912 avize de angajare pentru lucrători permanenți.

De asemenea, au fost emise 29 decizii de returnare, a fost revocată viza pentru 28 persoane și revocat/anulat dreptul de ședere pentru 3 persoane. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 243.300 de lei.

Activitatea polițiștilor din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Giurgiu s-a desfășurat pe parcursul anului 2021 în conformitate cu atribuțiile conferite de legislația în vigoare pe linie de migrație și luând în considerare dispozițiile legale, recomandările și măsurile emise de prevenire și limitare a răspândirii infectării cu coronavirus (COVID-19).

Astfel, în ceea ce privește șederea/rezidența pe teritoriul României, în anul 2021, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al județului Giurgiu au asigurat managementul șederii, pe raza județului, pentru 2096 persoane, dintre care 1779 din state terțe, cei mai mulți din Nepal, Sri Lanka și Turcia și 317 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Bulgaria, Italia și Grecia.

Principalele scopuri pentru care străinii și-au stabilit reședința pe teritoriul României sunt conexe angajării în muncă, dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetățenilor români, UE sau SEE) sau stabilirii domiciliului pe teritoriul țării noastre.

În ceea ce privește admisia în România, au fost soluționate 13 cereri de invitație a unor cetățeni străini din Liban, Maroc, Egipt precum și 13 cereri pentru reîntregirea familiei.

În aceeași perioadă, au fost înregistrate 1138de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, mai mult cu peste 400% față de anul precedent, și au fost emise 912 avize pentru lucrători permanenți.

De asemenea, au fost soluționate 600 de cereri de reglementare a  dreptului de ședere, au fost emise 569 depermise de ședere temporară și 17 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 52de certificate de înregistrare pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH și 4 cărți de rezidență permanentă.

Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 38de acțiuni și controale pe linia combaterii șederii ilegale, în cooperare cu instituțiile care au atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 10 străini în ședere ilegală.

Pentru străinii aflați în situații ilegale sau care nu mai întruneau condițiile prevăzute de lege pentru acordarea/prelungirea dreptului de ședere,au fost emise 29 decizii de returnare prin care s-a stabilit obligația și termenul pentru plecarea voluntară de pe teritoriul României, a fost dispusă măsura luării în custodie publică pentru 7, iar o persoană a fost returnată sub escortă. Totodată, a fost revocată viza pentru 28 de persoane și revocat/anulat dreptul de ședere pentru 3 cetățeni străini.

Totodată, a fost dispusă măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani împotriva a 661 străini intrați ilegal în țară, ale căror cereri de acordare a unei forme de protecție în România au fost respinse.

În perioada de referință, polițiștii de imigrări au aplicat 12 sancțiuni contravenționale în valoare de  243.300 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, șiOG 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

***

Pentru informații privind activitatea Inspectoratului General pentru Imigrări, documentația necesară prelungirii dreptului de ședere, tipuri de formulare și alte informații, se poate accesa site-ul oficial al instituției la adresa www.igi.mai.gov.ro.

De asemenea, invităm solicitanții să utilizeze aplicația on-line de depunere a documentelor, la adresa www.portaligi.mai.gov.ro, pentru reducerea timpului de așteptare la ghișeu și eficientizarea procesului de preluare a documentelor.


Sursa: Realitatea de Giurgiu

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate