S-a autoaccidentat după ce a condus un moped băut și fără permis

moped
Un giurgiuvean este cercetat de polițiști după ce a condus pe drumurile publice un moped neînmatriculat, fără să posede permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.
Sâmbătă, 11 august a.c., în jurul orei 18.00, un bărbat de 56 de ani, din comuna Călugăreni, județul Giurgiu, în timp ce conducea pe strada Prof. univ. Dumitru Ștefănescu, din satul Hulubești, județul Giurgiu, un moped proprietate personală a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a autoaccidentat, fiind ulterior transportat la o unitară sanitară din municipiul București pentru acordarea de îngriji medicale și investigații suplimentare.Cu ocazia cercetărilor polițiștii au constatat că bărbatul a condus mopedul pe drumurile publice fără a fi înregistrat, fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice, fapt atestat de aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,97 mg./l.Persoanei depistate i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














