Scurgeri de rășină poliesterică dintr-un TIR pe un drum din Giurgiu

tir
Un TIR încărcat cu rășină poliesterică, care circula către București, a fost oprit, ieri după-amiază, în trafic, de către polițiști, pe DN 6, în localitatea Valea Plopilor, din județul Giurgiu.
Măsura a fost luată după ce un polițist a observat că două dintre recipientele în care se afla substanța s-au spart, iar aceasta începuse să se scurgă pe carosabil. Întrucât exista riscul ca rășina poliesterică să curgă pe Drumul Național 6, TIR-ul a fost direcționat pe un drum agricol, la un kilometru distanță de drumul național, iar pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI în zonă.Autovehiculul era condus de un iranian de 31 de ani. Se pare că acesta ar fi frânat iar recipientele în care se afla rășina poliesterică s-au ciocnit între ele și s-au spart.Pe timpul nopții, camionul a fost păzit de polițiști și pompieri, cei din urmă asigurându-se că nu mai există scurgeri de rășini.TIR-ul va fi ridicat astăzi de pe drumul agricol de un utilaj specializat.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News











