Sistemul de cântărire a automarfarelor de la frontiera Giurgiu-Ruse a cedat!

Sistemul de cântărire a automarfarelor de la frontiera Giurgiu-Ruse a cedat!
Aglomerație la traficul greu, în această dimineață, la frontiera cu Bulgaria de la Giurgiu.
Aglomerație la traficul greu, în această dimineață, la frontiera cu Bulgaria de la Giurgiu.
Timpii de așteptare în cazul camioanelor este de peste o oră după ce sistemul informatic pentru cântărirea automarfarelor, al părții bulgare a cedat. Acesta nu funcționează încă de aseară. În acest context, conducătorii autocamioanelor care s-au prezentat la controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din România, au fost îndrumați de polițiștii de frontieră de la Giurgiu să staţioneze în zona adiacentă punctului de trecere a frontierei.Începând de aseară, de la ora 20.50 autoritățile bulgare au dispus cântărirea manuală a automarfarelor, pe două artere, timpul aproximativ pentru procesarea datelor fiind de aproximativ 5 minute pentru fiecare mijloc de transport.Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu susține că ține permanent legătura cu autoritățile bulagare și a dispus toate măsurile aflate în competență pentru informarea participanților la trafic și pentru desfășurarea unui control de frontieră fluent și operativ.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Giurgiu și pe Google News














