Pe 4 noiembrie, la Prundu, în județul Giurgiu, se va desfășura ediția a 5-a concursului de ciclism „Maratonul Dunării”.
Vor fi două variante de traseu, scurt – 16 km și standard – 45 km. Maratonul Dunării este organizat de Răzvan Jugănaru, multiplu campion național MTB, Ciclocross și Velodrom, cu ajutorul echipei MPG.
Organizatorii promit o surpriză riderilor, cu ingrediente atent alese pentru a rezulta trasee atractive. Aceștia se vor putea relaxa în natură, în sudul județului Giurgiu și se vor putea bucura într-o singură tură de toate frumusețile naturale ce pot fi întâlnite în zona de câmpie.