Sâmbăta Mare este ziua dinaintea Învierii Domnului. Azi, gospodinele pregătesc drob, friptură și borș de miel. Românii păstrează o serie de tradiții și obiceiuri pe care le rânduiesc, cu sfințenie, an de an, în Sâmbăta Mare.
Sâmbăta Mare este ziua dinaintea Învierii Domnului. Azi, gospodinele pregătesc drob, friptură și borș de miel. Românii păstrează o serie de tradiții și obiceiuri pe care le rânduiesc, cu sfințenie, an de an, în Sâmbăta Mare.
La miezul nopții, lumea pornește în liniște spre biserică, pe drum se vorbește în soaptă, iar la slujba toată lumea stă cu mare evlavie. După ce iau lumina, oamenii merg în cimitir la căpătâiul morților familiei și aprind și acolo lumânări, ca și cei trecuți dincolo să știe că a venit Învierea Domnului. Lor li se dă de pomană și în ziua de Înviere, dar și peste o săptămână, când e Paștele Morților. De aceea, culoarea cu care s-au vopsit ouăle de Paști nu se aruncă, ci se păstrează o săptămână, când se roșesc din nou ouă, se duc la biserică, se slujesc și apoi se duc afară, la morminte, și se dau de sufletele celor duși.
Copiii abia asteaptă să vină de la slujba de Paști, ca dorm o oră, două, și se scoală să meargă prin vecini, să vestească Învierea și să primească ouă roșii și bănuți. Baieții merg întâi, în zori, și apoi fetițele, după ceasurile zece, unsprezece. Ca așa e credinta, în ziua de Paști trebuie să-ți intre întâi în casă un baiat, ca să ai spor și bogăție, că dacă-ți intră o fată, ți-aduce saracie și ghinion.
Pe vremuri era obligatoriu ca femeile să îmbrace, la slujba de Înviere și în zilele de Paști, măcar o camașă nouă, cusută în orele de taină ale nopții, iar barbații să aibă cel puțin o pălărie nouă.
La masa de Paști, la amiază, se adună cei ai casei, se mănâncă miel și cozonac și se petrece în liniște, fără muzică și gălăgie. Bătrânii ies apoi la porțile caselor și vorbesc, povestesc.
În intervalul dintre răstignirea pe cruce și Înviere, Fiul lui Dumnezeu a lăsat trupul Său să zacă în mormânt trei zile și în acest timp S-a coborât cu sufletul la iad, sfărâmându-i porțile. Trăind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit să ne arate că este posibilă o viață spirituală, biruitoare și fericită, și fără de trup. Până la El, oricine murea se ducea la viața chinuită din iad, întrucât toți treceau pragul eternității cu sufletul transfigurat de păcat. Aceste trei zile de viață ale lui Iisus cu sufletul despărțit de trup formează începutul Raiului. Începând din acest moment, sufletele celor drepți sunt așezate în Rai până la Învierea lor cu trupurile. Această înviere, numită și Învierea de Obște, va avea loc la a doua venire a Mântuitorului. Un alt motiv pentru care Iisus s-a pogorât la iad a fost acela de a încredința și celor de acolo, care au trăit pe pamânt înaintea Sa, Vestea cea bună a mântuirii neamului omenesc de sub robia diavolului și a păcatului.
