Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit aproximativ 2.200 de pachete cu țigări, ascunse printre bagaje în trei autovehicule, pe care o femeie, cetățean bulgar, pasager într-unul din autoturisme, a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 23 octombrie 2019, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au desfășurat acțiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, în zona adiacentă Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, au fost selectate pentru control trei autovehicule înmatriculate în Bulgaria, conduse de trei cetăţeni bulgari.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijloacelor de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, disimulate printre bagajele șoferilor, 2.199 de pachete cu țigări, diferite mărci, toate având aplicate timbru fiscal bulgăresc.

La cercetări s-a stabilit că țigările aparțin unei persoane de sex feminin, care călătorea ca pasager într-unul din cele trei autovehicule. Persoana în cauză este  cetățean bulgar, în vârstă de 41 de ani și a declarat că a cumpărat țigările din Bulgaria și urma să le transporte în Germania, pentru a le oferi  unor cunoștințe.

Țigările, în valoare de 39.600 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de  țigări”, faptă prevăzută de Legea 227/2015.

Articolul precedentIluminat eficient în municipiul Giurgiu
Articolul următorCine poate beneficia de servicii medicale gratuite. Lista a fost extinsă